"You were there, before we came. You took the hurt, you took the shame. They built the walls to block your way. You beat them down. You won the day. It wasn't right, it wasn't fair. You taught them all. You made them care. Yes, you were there, and thanks to you There's now a door we all walk through. And we are here, for all to see To be the best that we can be. Yes, I am here.... Because you were there."
Miki: daca ai putea fi un obiect,ce ai vrea sa fii?
Anna: hmmm...
Anna: tablou
Miki: de ce?
Anna: pt k oricat d bn te-ai uita la un tablou si orikt d mult ai zice k-l stii...mereu ai cva d descoperit...mereu apare o noua, posibila interpretare a lui...
Miki: atunci data viitoare cand ma uit lung la tine sa nu ma intrebi de ce ))
Anna: ba da
Anna: t voi intreba...
Anna: c vezi?
Anna:
Anna: acum!
Anna: dar u?
Anna: c ai vr sa fii?
Miki: sper ssa nu iti zic...trebuie sa reimprospatam culorile
Anna: daaa
Anna: stiu...
Miki: mama ce greu am scris ...reimprospatam)
Anna: :))
Miki: eu...ce as vrea sa fiu ..daca as fi obiect ?
Anna: deci?
Anna: aha
Miki: imi vin o gramada in cap)
Miki: dar primul la care ma gandesc e un aparat foto
Anna: :-q
Miki: whaaaat?
Anna: dc?
Anna: nuuuu
Anna: asta era inainte sa scrii a doua fraza
Miki: aaa
Anna: :D
Anna: scz
Anna: pai auzi?
Miki: pai aud
Anna: sa faca aparatul tau poza la tabloul meau..
Miki: :))))
Anna: cum suna?
Anna: :P
Anna: k asa poate ii mai dam culoare
Anna: k prea e alb negru
Miki: bine ...daca vrei sa fiu prozaica ...as mai vrea sa fiu si filtrul unei tigari ...
Anna: dar dc vr asta?
Miki: eventual al iubitului meu
Anna: mda...
Miki: eh....
Anna: si eu as vr k iubitul meu sa fie bluza mea...
Anna: insa..
Anna: o sa-l intreb p el c vr sa fie
Anna: deci?
Anna: astept
Anna: dc vr sa fii ap.foto?
Anna: :-?
Miki: pt ca as surprinde o amintire mereu...franturi din oameni...povesti..
Ai ramas acelasi copil.Ai aceeasi barbie tremuranda si privire care cauta neajutorata o solutie.Ti-e teama de aceleasi lucruri,ai mai inventat unele noi pe parcurs ca sa ai impresia ca ai crescut.Iti este dor de aceeasi liniste din camera ta racoroasa si plina de umbra.Pretuiesti aceeasi privire care te aproba zambind si ridici ochii din pamant ca si cand ai fi spart un bibelou, de fiecare data cand ranesti.Ai palmele care poarta povesti in ele,care pastreaza biletelul cu prietenia ceruta,care miros a prima dragoste,care simt carnea moale sub ele.Ai degetele umede de primele lacrimi provocate.Erau ale tale.Erai copil.Acum iti cad pe tastaturi,atunci iti cadeau pe cearneala din caietul de dictando.Porti aceleasi regrete si fericiri pe fata, doar ca acum nu le mai poti ascunde.Ai fi vrut sa ai colturile buzelor in sus,nu invers.Iti e la fel de frica sa nu te imbolnavesti.Atunci ca nu cumva sa nu mai poti iesi cu prietenii la joaca.Acum ca sa nu iti pierzi slujba.Iti doresti la fel de mult sa te placa ceilalti.Atunci ca sa impartiti jucarii si sa le arati ce jocuri stii.Acum ca sa aplici strategii si sa manipulezi.Ai inca in par nisipul de pe plaja cand te rostogoleai razand cu ochii mari.Si ai si vantul din prima zi de scoala.Porti in ochi soarele cand ridicai privirea spre "oamenii mari".Credeai ca va fi la fel.Nu e la fel.Dar nici macar nu e altfel.
“There is a garden in every childhood, an enchanted place where colors are brighter, the air softer, and the morning more fragrant than ever again.”
M-am apropiat cu ochii mariti si cu inima cat un purice de veveritza aia imensa care statea ghemuita in coltul camerei mele intunecate.I-am pus mana umeda pe umarul paros si m-am simtit brusc coplesita de opulenta ei.S-a intors catre mine si am sarit brusc inapoi.Nu avea gura.Nu vedeam nici un dinte caraghios iesind din botic care sa imi aminteasca de mine sau orice care sa ma lege de realitate.Stateam in fata unei veveritze mari,mai inalta decat mine,care nu avea gura si avea blana incalcita.M-am asezat pe marginea patului cu palmele lipite de saltea si picioarele apropiate.Am lasat privirea in jos.Imi fixasem ochii pe o scama de pe covor si mi-am adus aminte ca e de la puloverul meu preferat.Pentru o secunda am simtit-o pe mama in camera si mi s-a facut frica .Am ridicat ochii inspre ghemul imens de blana ca sa scap de imagine.Ma privea pierduta si isi arata coditza cheala.M-am scarbit putin cand am vazut firul de piele slab si lung.Am gandit absurd…”ea nu se termina in nimic…” M-a luat brusc de par si am simtit ca pielea fetzei mi se da peste cap.Ma luase ameteala de durere.M-a impins inspre dulapul de langa usa si l-a deschis.Am strans ochii tare pentru ca stiam ce o sa vad.Trebuie sa spun ca mereu am suferit de o usoara claustrofobie.M-am simtit impunsa de labutzele osoase.De ce papusa copilariei mele era acum absurda si ma facea sa ma simt cum reusea numai mama?Mi-am impins piciorul in margina dulapului in timp ce veveritza odioasa ma impingea dracos si gafaind in dulapul urat mirositor si plin de lucruri uitate.Ma gandeam ca o sa imi fie o rusine infinita sa le povestesc prietenelor ce mi s-a intamplat.Apoi mi-am dat seama ca nici Gulliver nu a innebunit de la piticii aia.Ca sa nu mai vbim de Alice.Ce bine ca ma impinge o veveritza urata si nu iepurele lui Alice.Phhtttiuuu!!!Ma asteptam sa nu am timp sa ma gandesc la atatea de cate ori imi imaginam ca o sa mi se intample asta.Nu era mai bine sa ma fi distrat altceva in trecut si nu o veveritza?Nu mai bine chinuiam un carusel ca sa simt acum ca zbor?Lasa-ma!Ma urc si singura!Stiu ca o sa se intample oricum asa ca lasa-ma sa cred ca am vrut si eu!Ii simteam respiratia grea in ceafa si mirosul de animal ud.Oricat m-as fi impotrivit as fi ajuns tot acolo.Acolo unde papusile nu au parul blond,masinutele nu au baterii,ursuletii nu sunt de plus si nu am niciodata in buzunar un jeton pentru parcul de copii.Parul nu mi se lipeste de acadelele rotunde si imense in bataia vantului.Lemnul e vechi si scartaie.Incordez mandibula si inchid ochii.Intotdeauna exista doua versiuni ale povestii.Ceea ce s-a intamplat in realitate si ceea ce mama ta iti aminteste.