Stii mirosul unui fir de nisip ars? Cand privesti in zare si nu te vezi decat pe tine privind in alta zare? Cand soarele nu mai e prietenul tau bun si iti ia toata viata din tine...Cand tot ce ai mai scump porti in buzunare, iar buzunarele-ti sunt goale...Cand ai talpile arse si nu ai auzit niciodata un sunet, dar poti sa juri ca tu ai inventat muzica? Cand dunele de nisip poarta nume si iti sunt frati vitregi? Stii noptile reci care iti fac cunostinta cu rabdarea? Noptile in care cerul iti zambeste in galaxii nemaivazute si in stele cazatoare pe care tu le prinzi in palme? Iti amintesti ca vroiai sa povestesti oamenilor ca li s-au intamplat lucruri? Stii furtunile de nisip care iti sfasie pielea si iti amintesc de trecut? Cand simti in masele fire de nisip si iti incrunti fruntea ca sa mai ai senzatii umane? Te trezesti mereu zambind in arsita desertului si nu stii ce o sa fie peste un minut......si te bucuri....pentru ca minutul nu mai exista...Si tu nu ai mai fost aici... desi aici locuiesti. Si calatoriile tale au ca parteneri fiecare fiinta vie din univers, care impartaseste cu tine fiecare traire si fiecare sentiment si tu le simti durerile si bucuriile tuturor in aceeasi clipa si le traiesti la o intensitate care te extenueaza...si iti place...si astepti sa te trezesti in alt loc...in alt spatiu...cu alte figurine....fara timp....fara material...fara ganduri...fara litere...fara cuvinte...fara....
beautiful. just beautiful. :*
RăspundețiȘtergerepoate ca doar cadem dintr-o parte a clepsidrei in cealalta, pana cand nisipul se evapora si atunci vedem sticla si vedem dincolo de sticla si ne dam seama ca singura cale de-a merge inainte incepe odata cu spargerea geamului.
RăspundețiȘtergere